După perioada regilor, a urmat, aşa cum am afirmat ante-rior, robia. Despre această perioadă nu mai există relatări ale unor eventuale comunicări prin intermediul chivotului, dar, avem în schimb, relatări ample ale contactelor directe avute de profeţii lui Israel, cu Dumnezeu. Dintre acestea am ales pe cele avute de Ezechiel, Daniel, Zaharia.

Ezechiel a fost un profet al Captivităţii. A fost dus în robie în anul 597 în. de Hr. Daniel a fost dus în Babilon din tinereţe, unde a trăit tot timpul cît a ţinut robia babiloniană a evreilor, ocupînd funcţii înalte în imperiile babilonian şi persan.

Zaharia, împreună cu Hagai, după întoarcerea din captivi-tate (aprox. 536 în. de Hr.) au participat la clădirea Templului. (520—516în.deHr.).

Şi acum exemplele:

„In al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinşii de război de la rîul Chebar, s-au deschis ceru şi am avut vedenii dumnezeieşti. In a cincea zi a lunii - era în anul al cincilea al robiei împăratului loaiachin, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lîngă rîul Chebar, şi acolo a venit mîna Domnului peste el.

M-am uitat, şi iată că a venit de la miazănoapte un vînt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspîndea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită care ieşea din mijlocul focului.

Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfa-ţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scînteiau ca nişte aramă lustruită. Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mîini de om ; şi toate patru aveau feţe şi aripi.

Aripile lor erau prinse una de alta. Şi cînd mergeau, nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte, Ci despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau faţă de om ; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o faţă de leu, la stînga lor toate patru aveau cîte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o faţă de vultur.

Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau pînă la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro ii mîna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.

In mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, care ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace si încolo printre aceste făpturi vii (probabil dispozitive electronice ce comandau aceşti heruvimi — roboţi, care, vom vede, alcătuiau baza de aterizare şi decolare a slavei); focul acest arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere. Făpturile vii însă cînd alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul. Mă uitam la aceste făpturi vii şi iată că pe pămînt, afară de făpturile vii era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor.

Infăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute păreau de hrisolit şi toate patru aveau aceeaşi întocmire. Infaţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încît fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate. Cînd mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, şi nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimîntătoare, şi pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochii de jur împrejur (tot dispozitive electronice).

Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele pe lîngă ele şi cînd se ridicau făpturile vii de la pămînt se ridicau şi roatele.

Unde le mîna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate. Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele; cînd se opreau ele, se opreau şi roatele, cînd se ridicau de pe pămînt se ridicau şi roatele căci duhul făpturilor vii era în roate" (Ezechiel 1 : 1—21).

Pînă aici a fost deci, descrierea heruvimilor - roboţi, cu cele patru feţe, cu roţile, ochii, „făcliile" ce reprezintă, probabil, dispozitivi electronice. Aceştia formau trenul de aterizare şi decolare a navei.

Urmele lăsate de OZN-uri la locul aterizării indică şi ele existenţa unei mari diversităţi de trenuri de aterizare. Există OZN-uri cu 3, 4 sau 6 suporţi.

Urmează descrierea navei, sau slavei: „Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor; şi se întindea în aer sus, peste capetele lor. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta şi mai aveau fiecare cate două aripi, care le acopereau trupurile". (Ezechiel 1 : 22—23).

Heruvimii cu aripile lor, roţile" lor, feţele" lor ce erau asemănătoare celor 4 feţe ale Sfinxului. Ei formau TRENUL DE ATERIZARE şi DECOLAREA SLAVEI.

„Cînd umblau, am auzit vîjîitul aripilor lor ca vîjîitul unor ape mari, şi ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios ca al unei oştiri; iar cînd se opreau îşi lăsau aripile în jos ". (Ezechiel 1 : 24—25).

Cine o conducea : „Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie, se vedea ca un chip de om care şedea pe el. Am mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, (echipamentul de zbor - n.a.) înlăuntrul căreia era omul acesta şi care strălucea de jur împrejur: de la chipul rărunchilor lui pînă sus, şi de la chipul rărunchilor lui pînă jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

Ca înfăţişarea Curcubeului, care sta în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Cînd am văzut-o, am cazut cu faţa la pămînt şi am auzit glasul Unuia care vorbea". (Ezechiel 1 : 26—28).

Deci, Dumnezeu, din slavă, îi vorbeşte lui Ezechiel. Să vedem ce-i spune: „Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău, vorbeşte-le, şi fie ca vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui; „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu".

Şi Duhul m-a răpit, şi am auzit înapoia mea, dîrdîitul unui mare cutremur de pămînt: Slava Domnului s-a ridicat din locul ei. Am auzit şi vîjîitul aripilor făpturilor vii care se loveau una de alta, uruitul roatelor de lîngă ele şi dîrdîitul unui mare cutremur de pămînt". (Ezechiel 3 : 11—13).

„Duhul m-a răpit". Să ne reamintim de Lot (Geneza 19/10 ): „dar bărbaţii aceia au intins mîna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa". Deci „duhul" reprezintă în acest context o forţă fizică prin care e posibilă deplasarea corpurilor noastre în spaţiu - telekinezie. Să revenim la Ezechiel:

„Cînd m-a răpit Duhul şi m-a luat mergeam amărît şi mînios, şi mîna Domnului apăsa tare peste mine. (forţa antigravitaţională - n.a.).

Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la rîul Chebar, în locul unde se aflau ; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile". (Ezechiel 3 : 14—15).

După cele 7 zile ; „M-am sculat şi m-am dus în vale: şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la rîul Chebar". (Ezechiel 3 : 23).

„în al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe cînd şedeam în casă, şi bătrînii lui Iuda şedeau înaintea mea, mîna Domnului Dumnezeu a căzut peste mine.

(Deci, după 1 an, faţă de cap. I, în care a menţionat anul al

cincilea al robiei împăratului Ioiachim, a cincea zi a lunii a patra, slava reapare — n.a.)

M-am uitat, şi iată că era un chip care avea o înfăţişare de om; de la coapse în jos, era foc, şi de la coapse în sus era ceva strălucitor, ca nişte aramă lustruită. (Din nou echipamentul — n.a.)

El a întins ceva ca o mînă, şi m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a răpit între pămînt şi cer, şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim... Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem în vale". (Ezechiel 8:1-4)

„Ceva ca o mînă" — din nou dispozitivul de teleportare.

„Apoi a strigat (Dumnezeu) cu glas tare la urechile mele:

„Apropiaţi-vă voi care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mînă".

Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mînă. în mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brîu (tot descriere a costumelor lor).

Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei... Şi El le-a zis :

„Spurcaţi casa şi umpleţi curţile cu morţi... Ieşiţi... Ei au ieşit şi au început să ucidă în cetate". (Ezechiel 9:1-3, 7).

Asistăm la o intervenţie directă, pentru pedepsirea idolatriei copiilor lui Israel.

„M-am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.

Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in :

„Vîră-te între roatele de sub heruvimi, umple-ţi mîinile cu cărbuni aprinşi care sînt între heruvimi, şi împrăştie-i peste cetate". Şi el s-a vîrît între roate sub ochii mei.

Heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei, cînd s-a vîrît omul acela între roate, iar norul a umplut curtea dinăuntru.

Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi, şi s-a îndreptat spre pragul casei, aşa încît Templul s-a umplut de nor, şi curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.

Vîjîitul aripilor heruvimilor s-a auzit pînă la curtea de afară, ca giasul Dumnezeului Celui Atotputernic cînd vorbeşte. Cînd a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roate, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus şi s-a aşezat lîngă roate. Atunci un heruvim a întins mîna între heruvimi spre focul care era între heruvimi, a luat foc şi l-a pus în mîinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat, şi a ieşit afară.

La heruvimi se vedea ceva ca o mînă de om subt aripile lor". (Ezechiel 10 : 1—8).

Pe lîngă slava care decolează de pe heruvimi, încă un nou amănunt : între heruvimi era un „foc de cărbuni aprinşi" — motorul navei cu încărcătura nucleară, presupun, deoarece ; omul cu haina de in a primit dispoziţie să ia din aceşti cărbuni şi să-i împrăştie în cetate tot în scop de nimicire. Şi încă ceva: nu a luat direct, ci cu mîna unui heruvim, care era asemănătoare celei de om (probabil un dispozitiv de prindere). Sistemele de propulsie ale aparatelor neidentificate sînt variate ca şi forma OZN-urilor. Astfel, pot fi : cu jet, cu radiaţii, cum este în exemplul de mai sus.

„Şi heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe care le văzusem lîngă Chebar... Slava Domnului a plecat din pragul Templului şi s-a aşezat pe heruvimi.

Heruvimii şi-au întins aripile, şi s-au înălţat de pe pămînt subt ochii mei". (Ezechiel 10 : 15, 18—19).

„După aceea, heruvimii şi-au întins aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.

Slava Domnlui s-a înălţat din mijlocul cetăţii, şi s-a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii.

Pe mine însă m-a răpit Duhul şi m-a dus iarăşi în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haidea la prinşii de război". (Ezechiel 11 ; 22—24).

„Şi iată că slava Domnului lui Israel venea de la răsarit. Glasul său era ca urletul unor ape mari, şi pămîntul strălucea de slava Sa... Am auzit pe cineva vorbindu-mi din casă, şi un om stătea lîngă mine. El mi-a zis: „Fiul Omului, acesta este locul Scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele: aici voi locui veşnic în mijlocul copiilor lui Israel". (Ezechiel 43 : 2, 6, 7).

„Pe cînd eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfăţişarea unui om.

Şi am auzit un glas de om în mijlocul rîului Ulai, care a strigat şi a zis; „Gavrile, tîlcuieşte-i vedenia aceasta". (Daniel 8; 15—16)

„Pe cînd vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit re-pede în zbor iute, omul Gavril, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie"(din nou aparatele de zbor individuale - n.a.) (Daniel 9 : 21).

„Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz.

Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa-i strălucea ca ful-gerul şi ochii îi erau ca nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi". (Daniel 10 : 5, 6).

„Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat şi iată că era un sul de carte, care zbura... are o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de zece coţi". (1 cot are aproximativ 0,60 m). Deci 12/6 m. Dimensiunea unui posibil aparat individual de zbor (Zaharia 5 : 1, 2).

Cu aceste aspecte din viaţa profeţilor Ezechiel, Daniel şi Zaharia închei prezentarea exemplelor legate de contactele directe ale poporului lui Israel cu Dumnezeu, contacte avute, aşa cum am văzut, în toată perioada istoriei lor, descrisă în Vechiul Testament

La încheierea Vechiului Testament, în jurul anului 430 în. de Hr, luda era o provincie persană. Aceasta a rămas o putere mondială încă aproximativ o sută de ani, timp-în care nu se cunosc prea multe despre istoria evreilor. A urmat apoi perioada greacă (331—167 în. de Hr.) cînd Alexandru cel Mare a cucerit ţările care fuseseră sub stăpînirea Egiptului, Asiriei, Babilonului şi Persiei. Cu ocazia invadării Palestinei, el a dat dovadă de multă înţelegere faţă de evrei, cruţînd Ierusalimul şi acordînd imunitate evreilor. pentru ca aceştia să se poată stabili în Alexandria.

Intre 167—63 în. de Hr. a urmat o perioadă de indepen-denţă, după care în anul 63 în. de Hr., Palestina a fost cucerită de romani, care au fost conduşi de Pompei. Antipater a fost numit dregător al Iudeii. El a fost urmat de fiul lui, Irod cel Mare, care a fost rege al Iudeei (37 în. de Hr.- 3 d. Hr.), în timpul lui avînd loc naşterea lui Isus Cristos.

In concluzie, se poate afirma că, asupra acestei perioade, cuprinsă între anul 430 în. de Hr. şi cea a naşterii lui Isus Cristos, nu există prea multe documente care să poată fi analizate din punctul de vedere al unor contacte între Dumnezeu şi poporul Său.

Vechiul Testament cuprinde deci, istoria legăturilor lui Dumnezeu cu naţiunea ebraică în scopul de a-l aduce în lume pe Mesia, pentru toate popoarele. Deşi studiul făcut nu este axat pe tema profeţilor, trebuie să afirm că aproape toate cărţile Vechiului Testament, cuprind referiri la venirea lui Mesia. In acest timp, Dumnezeu, în providenţa Sa, pregăteste naţiunile pentru acest eveniment. Grecia a unificat civilizaţiile Asiei, Europei şi Africii, stabilind o singură limbă universală, greaca. Roma a făcut din lumea întreagă un singur imperiu, iar drumurile romane au făcut posibil accesul spre toate colţurile acestei lumi, favorabil vestirii Evangheliei lui Cristos. Scopul lui Dumnezeu era următorul : prin Naşterea, Moartea şi Invierea lui Isus să pună bazele unei credinţe adevărate, într-un Dumnezeu adevărat, care s-a făcut părtaş oamenilor în bucuriile şi necazurile acestei lumi.

----------------------------------------------------------------------------------------------

 ENOH, PRIMUL OM „RĂPIT" DEFINITIV „ÎN CERURI" DE CATRE REPREZENTANŢII UNEI ALTE LUMI      

Enoh a fost primul dintre locuitorii pămîntului care a scăpat de moartea fizică, fiind răpit la cer. Cartea lui Enoh, referindu-se la acest eveniment, menţionează următoarele; „lar după aceea a fost aşa că numele lui (Enoh) înălţatu-s-a din viaţă lîngă Fiul Omului şi lîngă Domnul Duhurilor, departe de locuitorii pămîntului, El a fost ridicat în carul vîntului (tot o navă spaţială - n.a.) şi numele lui a plecat dintre ai săi.

In acest fragment apare un aspect extrem de important, şi anume, că l-a văzut pe Fiul Omului, alături de Domnul Duhurilor. Cred că Fiul Omului era Isus Cristos, Domnul Duhurilor fiind, evident, Dumnezeu, Tatăl Său. Aceasta coincide perfect şi cu cele scrise de Ioan: „La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El: şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. Şi Cuvîntul s-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (Ev. după loan 1: 1-3, 14).

Prin întruparea Cuvîntului (Isus) şi apariţia Sa în mijlocul oamenilor, Acesta va deveni cu adevărat Fiul Omului, nume pe care El personal l-a folosit foarte des.

S-ar putea ridica următoarea întrebare, după anaiiza acestor fragmente diri Cartea lui Enoh: de ce doreşte această civilizaţie ca urmaşii oamenilor sa rămînă din neam în neam, şi de ce s-a ocupat şi se va ocupa de civilizarea şi salvarea speciei umane? Răspunsul ni-l dă tot Enoh, referindu-se la vremurile viitoare: „în zilele acelea, odraslele celor aleşi şi ale sfinţilor se vor pogorî din înaltul cerului, iar neamul lor va fi acelaşi cu cel al odraslelor oamenilor"; altfel spus, fiind deci posibilă, după atingerea unui anumit nivel de dezvoltare intelectuală şi morală a omenirii, fuzionarea între aceste două civilizaţii.

Fragmentele din Cartea iui Enoh aparţin apocrifului etiopian I, 2; VI, 1-8; VII, 1-6; VIII, 1-4; IX, 1-11; X, 1-20. 22; XII, 1-6, XIII, 1-8 XIV; 1-7; LXVIII, 1-6; LXIX, 1-17; XIV, 18-26; XV, 1-3;

XVI-XIX, XXI; XXIIl-XXV; XXXII-XXXIII; XXXIX, 1-4; XLIV, LXX, LXXI, 1-7; LXXIX-LXXXI; C. 6-7.

Datorită acestor evenimente ce au avut loc pe pămînt, are loc „răpirea" lui Enoh la ceruri. Să vedem cum descrie această călătorie: „Darvedenia mi s-a arătat astfel; iată că nişte „nori" nn-au chematîn vedenie, şi un „nor" gros m-a strigat; iar mer-sul stelelor şi fulgerelor m-au îndemnat să mă grăbesc şi m-au dorit; „şi vînturile în vedenia mea, m-au făcut să zbor şi m-au dorit; ele m-au dus acolo sus şi m-au silit să pătrund în ceruri",

Doresc să fac o comparaţie cu un caz ciudat întîmplat în 1915 (voi reveni pe larg asupra lui) în peninsula Galipoli, cînd, trupele engleze, în confruntările cu turcii, au pierdut un număr mult mai mare de soldaţi comparativ cu cei cărora li s-a găsit mormîntul. Oficialităţile turceşti au negat folosirea gazelor toxice sau a altor mijloace de nimicire în masâ.

Mai tîrziu, cîţiva dintre foştii combatanţi au afirmat sub prestare de jurămînt că au văzut mii de soldaţi ce au intrat în-tr-un nor ciudat, "care, apoi s-a ridicat şi a plecat.

Se pare că, termenul de „nor", era folosit şi în vremurile străvechi, (vom vedea şi alte exemple) ca şi în cele moderne, în legătură cu diferite aparate de zbor.

Să revenim la Enoh, care, după ce este „răpit" în „nor" descrie ce observă, imaginile furnizate fiind, după părerea mea, luate dintr-o navă spaţială: „Şi am văzut gurile tuturor fluviilor pămîntului şi gura genunii. Am văzut zăcătorile tutu-ror vînturilor şi cum au împodobit ele toatâ facerea lumii, şi văzut-am temeliile lumii, şi am mai văzut piatra de temelie a pămîntului, şi văzut-am cele patru vînturi car&sprijină pămîntul şi bolta cerească. Am văzut cum vînturile umflă firmamentul şi

cum stau între cer şi pămînt; ele sînt stîlpii cerului; am văzut vînturile care rotesc cerul şi mînă discul soarelui şi toate stelele să se culce. Am văzut vînturile ce se poartă printre nori, am văzut căile îngerilor, am văzut capătul pămîntului, am văzut sus firmamentul".

Se pare că Enoh asistă şi la formarea unei comete, deoa-rece continuă: „şi alte lucruri am mai cunoscut asupra fulge-relor, cum anumite stele ţîşnesc. se prefac în fulgere şi nu-şi mai pot părăsi înfăţişarea lor cea nouă,

Să urmărim şi alte descrieri furnizate de Enoh după această călătorie spaţială: „Apoi am trecut spre miazăzi şi am văzut un loc ce ardea zi şi noapte; şi acolo erau şapte munţi de neste-mate, trei în latura răsăritului şi trei în latura de miazăzi; iar printre cei din răsărit unul era din pietre de multe culori, altul de mărgăritare, altul de piatră tămăduitoare; şi cei de la miazăzi erau de piatră roşie. Cel din mijtoc se înălţa pînă la cer ca un tron al lui El; era din alabastru, iar culmea tronului era din safir. Şi am văzut un foc arzînd şi un loc în spatele acelor munţi dincolo de pămîntul cel mare, unde se împreunează cerurile. Apoi am văzut o vîltoare adîncă, lîngă „stîlpii de foc" ai cerului (nave spaţiale - n.a.) şi între ei am zărit alţi „stîlpi de foc" ce coborau, înălţimea şi adîncimea cărora erau nemăsu-rate. Dincolo de vîltoarea aceea, am văzut alt loc peste care nu se întindea firmamentul şi sub el nu mai era temelia pămîntu-lui; deasupra lui nu se aflau nici apă, nici păsări, şi locul acela era pustiu şi cumplit la vedere. Acolo am văzut şapte stele aidoma unor munţi uriaşi care ardeau... Am fost adus în sălaşul furtunii şi pe un munte al cărui cel mai înalt pisc atin-gea cerul. Am văzut lăcaşurile luminătorilor şi trăznetului. Apoi adus am fost pînă la apele vieţii şi pînă la focul asfinţitului; el e cel ce cuprinde toate asfinţiturile soarelui. Şi am sosit lîngă un fluviu de foc, focul căruia curge ca apa şi se varsă în Marea cea Mare care este la asfinţit. Şi am văzut rîuri mari şi am ajuns într-o mare întunecime şi m-am pomenit unde nici o făptură de carne nu umblă".

----------------------------------------------------------------------------------------------

Obiecte ciudate foarte vechi